EXCLUSIV. Hoții care i-au spart casa lui Marian Vanghelie, ridicați de polițiști. Ceasurile, bijuteriile și tabloul de Petrașcu au dispărut, însă, fără urmă! IPJ Ilfov: Hoții, propuși pentru arestare

Publicat: 22/04/2020, 18:00
Actualizat: 22/04/2020, 18:32

Hoții care i-au spart casa fostului primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie, au fost prinși de polițiști, miercuri dimineață, însă niciunul dintre obiectele de valoare care s-au furat și care fuseseră evaluate la aproximativ 300.000 de euro, nu a mai fost recuperat.

Surse judiciare au dezvăluit, pentru Gândul.ro, că este vorba despre trei bărbați din Capitală, care locuiesc în ghetoul din Zăbrăuți situat chiar în sectorul 5. Ulterior, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a emis un Comunicat de presă (vezi textul mai jos) în care se spune că polițiștii din Ilfov i-au reținut pe cei 3 bărbați pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de mâine să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea cu propuneri de arestare preventivă.

Dintre aceștia, doi ar fi intrat, efectiv, în vila de la Snagov a fostului politician, în timp ce al treilea, un taximetrist, a fost cel care le-a asigurat transportul.

Potrivit anchetatorilor, locuințele acestora au fost percheziționate, însă nu s-a mai găsit nimic din ce reclamase victima că i-ar fi dispărut din vilă.

La începutul lunii februarie, Marian Vanghelie a reclamat, la Poliție că vila sa din Snagov a fost spartă. Acesta s-a plâns că hoții i-au făcut o pagubă de aproximativ 300.000 de euro, după ce au plecat cu un tablou semnat de George Petrașcu, intitulat „Cap de copil”, ceasuri și bijuterii.

Vanghelie a spus atunci că hoții au intrat într-un moment în care el lipsea de acasă, însă soția lui, Oana Mizil, copilul și soacra, erau în locuință. Potrivit imaginilor surprinse de camerele de supraveghere , hoții au avut fețele acoperite și au stat în vila lui Vanghelie aproximativ 25 de minute.

COMUNICAT

În cursul zilei de astăzi polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, au efectuat 4 percheziții la domiciliile mai multor persoane, membrii unei grupări specializate în săvârșirea furturilor din locuință.
Perchezițiile au avut loc pe raza Municipiului București(3) și pe raza județului Teleorman(1).

În fapt, în noaptea de 20/21 ianuarie a.c., în jurul orelor 03:30, persoana vătămată a sesizat faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns prin forțarea unei ferestre din material pvc, în locuința sa din satul Ghermănești, Stațiunea Snagov, de unde ar fi sustras mai multe bunuri, respectiv bijuterii, ceasuri și un tablou, prejudiciul fiind estimat la 300.000 de euro.

În urma activităților invesigativ-operative, a reieșit faptul că la comiterea faptei au participat membrii unei grupări infracționale, specializată în comiterea de infracțiuni de furt din locuințe.

Astfel, polițiștii ilfoveni au identificat 3 bărbați, cu vârste între 40 și 48 de ani, bănuiți de comiterea faptei de furt reclamată.
În urma perchezițiilor 4 persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov, pentru cercetări.

Totodată polițiștii au ridicat mai multe bunuri, respectiv suma de 7.300 de lei, ceasuri și bijuterii, în vederea continuării cercetărilor.
În urma probatoriului administrat, polițiștii din Ilfov i-au reținut pe cei 3 bărbați pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de mâine să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea cu propuneri de arestare preventivă.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, activitatea de urmărire penală efectuându-se sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Două țări și-au unit forțele comerciale și vor să cucerească Europa